Demersuri in dezvoltare

Profesionistii au constatat ca multi copii cu autism invata mai bine intr-un mediu unde se folosesc aptitudinile si interesele lor in timp ce se acomodeaza cu nevoile lor speciale. Programele individualizate asigura consistenta si structura odata cu niveluri de stimulare potrivite. De exemplu, un orar de activitate predictibil in fiecare zi ii ajuta pe copiii cu autism sa-si planifice si sa-si organizeze experientele. Folosind o parte anume a clasei pentru fiecare activitate ajuta copilul sa stie ce trebuie sa faca. Pentru cei cu probleme senzoriale, activitatile care ii sensibilizeaza sau desensibilizeaza la anumite tipuri de stimulare pot ajuta foarte mult. Intr-o clasa prescolara de dezvoltare, o sesiune tipica incepe cu o activitate fizica pentru a ajuta in dezvoltarea echilibrului, coordonarii si a constientizarii corpului. Copiii pun margele pe lant, fac puzzle-uri, picteaza si participa la alte activitati structurale. La ora de masa, profesorul incurajeaza interactiunile sociale si modeleaza limbajul pentru cererea de mancare. Mai tarziu, profesorul stimuleaza jocul creativ prin indemnarea copiilor sa se prefaca de exemplu ca sunt un tren. Ca in orice alta clasa, copiii invata facand. Desi copiii hiper-functionali pot fi capabili sa se descurce cu activitatea scolara si ei au nevoie de ajutor pentru a organiza timpul si pentru a evita deceptiile. Unui elev cu autism i se pot incredinta aceleasi sarcini ca si colegilor sai. Dar in loc sa-i dea intreaga tema odata, profesorul ar putea sa-i dea pe rand punctele care trebuiesc atinse sau sa-i faca o lista cu cerinte specifice care vor fi verificate pe masura ce fiecare este facuta.

Consilierea familiei cu un copil autist

Pentru un părinte,venirea pe lume a unui copil, este prilej de mare bucurie. Copilul este împlinirea supremă pentru orice părinte.
Vestea diagnosticului de autism dat copilului său vine ca un trăsnet şi atunci apar primele probleme. E real? Se poate face ceva? Majoritatea părinţilor se confruntă cu dificultatea acceptării acestei realităţi. În fapt, este primul pas important pentru că, un diagnostic corect permite intervenţia corectă .
Această intervenţie este posibilă şi în România,cu rezultate bune atunci când este făcuta la nivel de performanţă şi profesionist. Mai departe, efortul de a recupera căt mai mult din potenţialul copilului este foarte mare, cu atăt mai mare cu căt trebuie făcut căt mai devreme şi căt mai susţinut. Nu suntem cu toţii pregătiţi pentru un astfel de efort, sau nu pentru el în întregime. Întrebările vin în cascadă: Ce fel de resurse sunt solicitate cel mai mult? Cele materiale? Cele emoţionale? Cele de energie fizică?Pe ce perioadă se întinde acest efort? În majoritatea cazurilor aceste resurse nu sunt toate disponibile şi uneori nici în măsuri suficiente. Cum poate ajunge un părinte să facă faţă unui asemenea efort? Familia este afectată în întregime de afecţiunea copilului. Provocarea merge pănă acolo unde însuşi nucleul său este afectat. Inevitabil, părinţii se raportează diferit la copilul cu autism şi, implicit, se vor implica diferit în recuperarea acestuia. Unitatea de cuplu, care este o puternică resursă, este atinsă de această provocare.
Cum găseşte un cuplu calea şi puterea de a se raporta corect la copilul lor? Dar unul la celălalt? Ce este de făcut în cazul în care provocarea este prea mare şi familia, ca unitate, este în pericol? Prin faptul că copilul are afectată foarte sever capacitatea de interacţiune socială, el nu va putea interacţiona firesc cu copiii de seama lui şi nici cu adulţii din jur. În consecinţă, treptat, va fi evitat. Aceasta va deveni o altă problemă majoră pentru familie.Nu este uşor să vezi că acest copil al tău,este respins de cei din jur,de societate. Pe lîngă această crudă realitate, întreaga familie va avea de suferit. Cel mai adesea, familia cu un copil cu autism va începe să fie ocolită de prieteni şi va fi expusă unei presiuni sociale de excludere. Ce poate fi făcut în această situaţie? Se poate remedia ceva? Se pot păstra legăturile sociale nealterate? Toate aceste întrebări şi multe altele care apar într-o familie care se confruntă cu autismul îşi pot găsi răspunsuri numai prin privirea clară a realităţii. Realitatea, atăt exterioară căt şi interioară deţine resurse nebănuite pentru a face faţă provocării şi pentru a ieşi din multe situaţii dificile.
Uneori, este suficient să priveşti ca să-ţi dai seama. Alteori nu, de parcă drumul la resurse este întortocheat sau blocat. Pentru situaţiile acestea din urmă, sfatul consilierului poate ajuta. Nu ezita! Cere sfatul specialistului! De cele mai multe ori, imediat după ce află diagnosticul, dacă sunt norocoşi, părinţii sunt îndrumaţi să facă intervenţia. Cel mai adesea, ei încep să se informeze despre ce înseamnă asta, câţi oameni trebuie implicaţi şi cum să lucreze, cât costă, totul fiind făcut în graba care însoţeşte dorinţa de a nu mai pierde nici un moment. În acest flux de evenimente se pierde un aspect foarte important: după evaluarea copilului, părinţii nu ajung să facă o evaluare a propriilor resurse. În realitate, intervenţia precoce în autism porneşte, înainte de lucrul în sine cu copilul, de la consilierea părinţilor. Ei sunt cei care au resursele, ei trebuie să le evalueze, să le gestioneze şi tot ei sunt cei care le vor aplica. În majoritatea situaţiilor, aparent primează cele materiale. Dar şi cele emoţionale contează pentru că acestea sunt cele care vor asigura stabilitatea familiei şi, prin asta, continuitatea intervenţiei. În plus, modelele emoţionale promovate în familie îi vor folosi copilului cu autism mai mult decât poate să o facă predarea comportamentelor.